Probioticele sunt acele microorganisme benefice pentru flora intestinală. Rolul lor este de a îmbunătăți sănătatea gastrointestinală, dar și imunitatea. Pe scurt, influențează pozitiv organismul în care sunt administrate. Așa că rolul lor poate fi unul extrem de important și pentru animalele de companie. Medicul veterinar, Beatrice Ilea, a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, când trebuie ele administrate câinilor, dar și pisicilor.
Când se administrează probioticele
Probioticele nu se dau continuu „preventiv” fără motiv clar, dar devin foarte utile în anumite situații la câini și pisici. Diferențele între specii există, dar indicațiile sunt în mare parte similare. Ele trebuie administrate mai ales în cazul simptomelor următoare:
- Diaree acută cauzată de schimbare de hrană, de stres, de infecții ușoare
- După tratament cu antibiotice, întrucât refac flora intestinală
- Tulburări digestive cronice, de exemplu sensibilitate intestinală, balonare
- Stres cauzat de călătorii, mutări, adopție
- Dietă schimbată brusc
- Imunitate scăzută- funcționează ca adjunct și nu este tratament principal
Beneficiile probioticelor
Probioticele sunt microbi vii care au nenumărate beneficii asupra organismului. Ele normalizează tranzitul intestinal, reduc inflamația digestivă și susțin imunitatea, mai ales pe cea legată de intestin.
Probioticele la pisici
Felinele vor primi probiotice pentru ameliorarea unor stări precum:
- Diaree sau scaun moale -pisicile sunt mai sensibile la schimbări
- După antibiotice sau deparazitare
- Stres cauzat de mutare, animale noi, vizite la veterinar
- Pisici cu boli digestive cronice
- Pisoi în perioada de adaptare
De reținut este că pisicile sunt mai sensibile la gust și textură, deci contează tipul de probiotic, dacă este pastă, ori pulbere cu aromă. Unele feline au flora intestinală mai instabilă, deci reacționează rapid la schimbări.
Diferențe importante câini vs pisici:
- Dozajul și tulpinile diferă → nu se vor da probiotice „la comun”
- Pisicile sunt mai predispuse la refuz alimentar → alege formule dedicate
- Câinii tolerează mai ușor variațiile și administrarea
Cât timp se administrează
- Diaree acută: 3–7 zile
- După antibiotice: pe durata tratamentului și încă 5–7 zile
- Probleme cronice: pe termen mai lung (la recomandarea veterinarului)
Nu în ultimul rând, trebuie spus că probioticele reprezintă un ajutor și nu sunt tratament principal. Astfel, dacă diareea durează mai mult de 2–3 zile, există sânge în scaun, animalul e apatic sau vomită sau în cazul puilor sau al pisoilor foarte mici, este importantă prezentarea la medicul veterinar.

Sursa foto: Daria Kulkova | Dreamstime.com





