O dronă rusă a lovit vineri, 6 februarie, un adăpost pentru animale în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, ucigând cel puţin şapte câini şi rănind alţi câţiva, potrivit personalului, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Tragedie la un adăpost de animale din Zaporojie
Voluntari aflaţi la faţa locului plângeau, potrivit unei jurnaliste AFP prezente la faţa locului. Unii încercau să se consoleze reciproc, în timp ce un altul ducea animale moarte cu o roabă.
Atacul a avut loc în jurul orei 09:00 (07:00 GMT), a precizat Irina Didur, 41 de ani, responsabila adăpostului. “Am auzit un zgomot teribil, apoi o explozie”, a adăugat ea. La locul atacului, ea a descoperit o scenă de carnagiu. “Toţi câinii care se aflau acolo în acel moment, chiar aici, au murit”, a spus ea. Pe contul său de Facebook, ea a precizat că cinci cuşti unde se aflau animale au fost complet distruse, iar alte 25 au fost avariate.
O clădire a suferit, de asemenea, distrugeri. “Treisprezece animale au fost ucise, şapte sunt pe cale să fie operate”, a scris ea. Pentru AFP, ea a afirmat că cel puţin şapte câini au murit. Potrivit Irinei Didur, un angajat al adăpostului a fost rănit şi supus unei operaţii medicale.
Adăpostul se află în oraşul Zaporojie, situat la circa 30 de kilometri la nord de linia frontului. Invazia rusă la scară mare în Ucraina, lansată în urmă cu aproape patru ani, este conflictul cel mai sângeros din Europa după Al Doilea Război Mondial. El cauzează de asemenea mari distrugeri faunei şi florei din această ţară.
Vezi și Ce rase de câini vor fi interzise în Republica Moldova: Reguli stricte pentru proprietari
Cățel salvat din inundații, în Vâlcea. Pompierii l-au recuperat în ultimul moment (FOTO)

FOTO Pravda





