Grupul antreprenorial Agroland a obţinut în 2025 o cifră de afaceri consolidată de 358 milioane lei, în creştere cu 17% faţă de 2024, un profit net de 10,2 milioane lei, cu 34% mai mare decât perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Rezultate financiare Agroland în 2025
“Rezultatele din 2025 confirmă că modelul nostru integrat funcţionează şi că direcţia strategică aleasă este cea corectă. Pe divizia Retail, performanţa formatului MEGA şi cei 3,3 milioane de clienţi deserviţi ne arată că suntem bine poziţionaţi într-un context în care consumul se concentrează tot mai mult pe produse esenţiale. Pe această bază solidă, divizia Food a accelerat puternic, iar extinderea capacităţilor şi achiziţia Avirom ne duc într-o nouă etapă de scalare, într-un moment favorabil producătorilor eficienţi la nivel european. Toate acestea sunt susţinute de o poziţie financiară solidă pentru că am rambursat obligaţiunile la termen, am listat cu succes o nouă emisiune şi am finanţat responsabil investiţiile majore. Urmează etapa în care transformăm aceste capacităţi în creştere profitabilă susţinută”, a declarat Horia Cardoş, fondator şi CEO Agroland Group, citat în comunicat.
În 2025, divizia Retail a continuat să crească prin extinderea reţelei şi performanţa formatului MEGA. La finalul anului, Grupul opera 252 de magazine, dintre care 37 MEGA şi 215 tradiţionale. La nivelul întregii reţele (proprii + online + francize), vânzările nete totale au ajuns la 252,5 milioane lei (+17%), cu 3,3 milioane clienţi deserviţi (+13%) şi o valoare medie a bonului de 81 lei (+3%).
“Formatul MEGA a confirmat potenţialul de scalare: în 2025 a generat 58,5 milioane lei vânzări nete (+35%), cu 786.000 clienţi (+28%) şi bon mediu de 74 lei (+6%). Online-ul a crescut la 6,3 milioane lei (+43%) şi 36.600 clienţi (+38%), iar vânzările către francizaţi au fost de 107,5 milioane lei (+8%)”, se menţionează în comunicat.
Divizia Food a avut cea mai puternică evoluţie în 2025, cu vânzări de 65,6 milioane lei (+65%) şi un volum de 75,6 milioane ouă vândute (+30%). Platforma avicolă de la Mihăileşti operează la o capacitate de aproximativ 300.000 găini ouătoare, iar dezvoltarea diviziei a fost susţinută de creşterea volumelor şi de dinamica favorabilă a preţurilor.
În paralel, divizia a integrat şi componenta BIO: ferma de ouă BIO din judeţul Olt (preluată în mai 2025) a fost extinsă până la 10.000 găini la final de decembrie 2025, cu obiectiv de 20.000 găini până la sfârşitul lui 2026. Totodată, fabrica de ouă lichide din Caransebeş se află în ultima fază de amenajare.
În 2025, Agribusiness a rămas un pilon cheie al Grupului. Producţia fabricilor a crescut cu 59%, până la aprozimativ 28.900 tone. În acelaşi timp, vânzările de inputuri agricole au fost de 46,8 milioane lei (-5%), în principal pe fondul eliminării activităţii de trading de cereale din consolidare (cerealele fiind utilizate preponderent în producţia de furaje a Grupului).
Planuri pentru 2026
Operaţional, staţia de procesare a seminţelor din judeţul Mehedinţi este funcţională din primul semestru al anului 2025, iar noua linie de producţie şi ambalare de la Şimian va intra în funcţiune în martie 2026. Pentru 2026, planul include integrarea unităţilor din Caransebeş şi a fabricii de hrană pentru animale de companie din Bixad.
“Rezultatele pe 2025 confirmă o îmbunătăţire a calităţii performanţei financiare. Creşterea veniturilor a fost însoţită de o dinamică superioară a profitului operaţional, ceea ce indică un control mai bun al costurilor şi o absorbţie eficientă a investiţiilor realizate în ultimii ani. Am reuşit să livrăm peste nivelul de profitabilitate bugetat, în timp ce am susţinut un program investiţional semnificativ şi am optimizat structura de finanţare. Am realizat 99% din bugetul de cifră de afaceri şi am depăşit ţintele de profitabilitate, având o EBITDA în creştere cu 19% şi un profit net mai mare cu 4% faţă de bugetul aprobat. Pentru noi, acesta este un indicator important: creşterea este sănătoasă, iar evoluţia cash-flow-ului şi a gradului de îndatorare este în linie cu planul investiţional şi cu strategia de dezvoltare a Grupului”, a afirmat Adrian Gafiţa, CFO al Grupului.
Anul 2025 a fost unul de maturitate financiară, fiind rambursate integral obligaţiunile AGR25 şi au fost listate la bursă o nouă emisiune AGR28. Anul trecut, compania achiziţionat un teren cu o suprafaţă de 21 ha, situat în vecinătatea platformei avicole de la Mihăileşti, în valoare de 785.000 euro, unde vor fi construite noi ferme avicole, care vor contribui la creşterea capacităţii de producţie a ouălor de consum a platformei de la Mihăileşti. Acestea vor utiliza staţia de sortare şi ambalare a ouălor finalizată în prima parte a acestui an.
Compania a contractat o facilitate de credit la termen de la Raiffeisen Bank, în cadrul programului EIB Recovery and Resilience Plan pentru România, în sumă de 15 milioane de euro pentru construcţia şi dotarea cu echipamente a 12 hale grupate pe o platformă adiacentă platformei existente cu o capacitate totală de 600.000 de găini ouătoare. Valoare totală estimată a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Au fost obţinute granturi de aproximativ 1 milion de euro prin intermediul Fondului pentru Modernizare, care vizează dezvoltarea a patru centrale fotovoltaice în cadrul diviziilor Agroland Foods Mihăileşti şi Agroland Agribusiness Işalniţa, cu o putere totală instalată de 1,62 MW. Proiectele au o valoare totală de 1,26 milioane de euro, din care suma de aproximativ 260.000 euro va fi cofinanţată de Grup.
Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piaţa de retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, fondat de Horia Cardoş, care şi-a început activitatea în 1997 ca o mică reţea de magazine pentru fermieri. În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare reţea – peste 250 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă şi animale de companie. Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducţie şi staţiile de incubare, şi în viitor linia de abatorizare. Agroland Agribusiness administrează distribuţia de inputuri agricole, tradingul de cereale, producţia şi selecţia de seminţe, urmând ca în 2026 să integreze şi fabricile de furaje. Acţiunile Agroland Business System şi Agroland Agribusiness sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând din 2021.

Sursa foto: Facebook / Agroland





