sursa foto: Freepik
Mirosurile nu se propagă la munte la fel ca la câmpie. Altitudinea ridicată și temperaturile scăzute fac ca aerul să fie mai curat, dar și mai sărac în molecule olfactive. Este motivul pentru care mulți oameni spun că aerul de munte „miroase a proaspăt”, dar și pentru care mâncarea servită în avioane pare mai fadă decât aceeași masă consumată la sol. Există un avantaj evolutiv în spatele acestui „handicap” olfactiv?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un studiu publicat în Current Biology oferă un răspuns surprinzător. O echipă internațională de cercetători a descoperit că animalele care trăiesc la altitudini mari, precum caprele de munte, lamele sau alte mamifere adaptate mediului alpin, au mai puține gene dedicate simțului mirosului și regiuni cerebrale mai mici specializate în olfacție. Oamenii de știință spun că nu este un defect, ci mai degrabă o adaptare, un mod prin care organismele reușesc să facă față aerului rece și uscat, unde mirosurile sunt mai greu de transportat.
Cum a fost descoperită adaptarea olfactivă
Biologul Allie Graham, de la Universitatea din Kansas, a pornit analiza de la un set vast de date genetice despre mamifere. Scopul ei era să compare speciile care trăiesc la altitudini înalte cu cele care trăiesc la nivelul mării. Spre surprinderea echipei, rezultatele au arătat o reducere consistentă a numărului de gene olfactive la animalele montane.
Astfel, mamiferele care trăiesc la peste 1000 de metri altitudine au în medie cu 23% mai puține gene responsabile de detectarea mirosurilor decât cele de câmpie. Alte măsurători au confirmat că și bulbii olfactivi (zonele cerebrale responsabile de procesarea mirosurilor) sunt cu 18% mai mici.
De ce un simț al mirosului mai slab poate fi util
Aerul rece și uscat de la altitudini mari transportă mai puține molecule de parfum, ceea ce face ca simțul mirosului să fie, oricum, mai puțin eficient. În plus, condițiile climatice le provoacă animalelor inflamații și secreții nazale, îngreunând și mai mult percepția aromelor. Adică un sistem olfactiv complex și „costisitor” nu ar aduce beneficii reale. În schimb, animalele s-ar putea reorienta spre alte simțuri pentru supraviețuire în munți, precum vederea sau gustul.
Cercetătorii au analizat și cazul oamenilor, comparând populațiile tibetane, care trăiesc la altitudini de peste 4500 de metri, cu populația Han din China, care locuiește la altitudini mai joase. Rezultatele nu au arătat diferențe genetice uriașe în privința simțului olfactiv. Acest lucru sugerează că, spre deosebire de animale, oamenii nu s-au adaptat genetic la nivel olfactiv.
Totuși, experimente anterioare au arătat că atunci când sunt puși în medii care simulează altitudinile mari, oamenii detectează mai greu mirosurile. Diferența se explică prin faptul că putem învăța și compensa pierderile senzoriale pe termen scurt, dar aceste adaptări nu sunt încă „scrise” în genomul nostru.
„Altitudinea este un laborator natural fantastic pentru a înțelege cum funcționează evoluția”, subliniază oamenii de știință.
