Bărbat arestat preventiv, după ce a împușcat un câine. Individul era beat când a săvârșit fapta

caine pe asfalt sursa foto: Freepik

Un bărbat din Hârșova, județul Constanța, a fost arestat preventiv după ce a împușcat un câine cu o armă de vânătoare, pentru care nu avea autorizație. Bărbatul consumase alcool și s-a urcat băut la volanul mașinii sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Bărbat arestat preventiv, după ce a împușcat un câine

„Astfel, la data de 31 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o societate comercială din orașul Hârșova, se aud zgomote puternice.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un autoturism, condus de un bărbat, de 27 de ani, iar în urma controlului vehiculului a fost găsită o armă de vânătoare și o centură în care se aflau 20 de cartușe neutilizate”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.

Potrivit polițiștilor, citați de Mediafax, bărbatul înregistrat o valoare de e 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior dus la spital pentru analize.

La fața locului, polițiștii au găsit și un câine împușcat, dar și un tub de cartuș gol. Câinele a fost găsit mort.

Dosar penal pentru uciderea câinelui

Ulterior, cazul a fost preluat de Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu. În urma verificărilor reiese că bărbatul era deținător de armă de vânătoare, însă nu avea autorizație.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept, uciderea animalelor cu intenție și braconaj.

Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Miercuri, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Citește și:

sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *