Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a desfăşurat cercetări după ce, în spaţiul public, a fost publicată o imagine în care apărea un câine legat de o bena unui vehicul şi plimbat pe un drum public, transmite Agerpres.
Potrivit IPJ, în urma anchetei, a fost identificat patrupedul, care nu ar fi suferit leziuni şi nu se află într-o stare de pericol.
„Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, ce surprind un câine legat de remorca unei maşini, pe un drum public… astăzi, 17 octombrie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în mediul online, există o imagine din care reiese că există posibilitatea ca un câine să fi fost supus unor tratamente necorespunzătoare. În urma sesizării, cazul a fost preluat de către Biroul pentru Protecţia Animalelor, care a demarat verificări pentru a stabili data şi locul comiterii faptei, dar şi persoana care ar fi responsabilă de această situaţie, urmând ca, în funcţie de concluziile verificărilor, să fie luate măsurile legale ce se impun. În urma verificărilor, poliţiştii au identificat şi depistat deţinătorul patrupedului. Pentru evaluarea medicală a câinelui, a fost solicitat sprijinul unui medic veterinar, care a constatat că acesta nu prezintă leziuni. De asemenea, medicul veterinar a constatat că animalul se află în condiţii bune de sănătate şi întreţinere şi, în prezent, nu este într-o situaţie de pericol”, informează IPJ.
Stăpânul a declarat autorităţilor că nu a dorit să rănească animalul şi a fost sancţionat pentru că nu deţine documente sanitar-veterinare şi nici dovada microcipării.
„În urma discuţiilor purtate cu deţinătorul, a reieşit că, la data de 17 octombrie, a intenţionat transportarea câinelui pe o distanţă scurtă, între două proprietăţi ale sale. Bărbatul a precizat că nu a avut intenţia de a răni animalul. Poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine documentele sanitar-veterinare impuse de lege, iar câinele nu este microcipat. Având în vedere cele constatate, deţinătorul câinelui a fost sancţionat contravenţional şi i-au fost reamintite obligaţiile ce-i revin”, mai informează sursa citată.