FOTO Pixabay
Pisicile sălbatice și cele domestice au început să se încrucișeze în anii 1960, sugerează un studiu. Încrucișarea ar fi putut spori imunitatea felinelor sălbatice la bolile pisicilor domestice, dar acum le amenință supraviețuirea ca specie distinctă.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Pisicile sălbatice și cele domestice au început să se încrucișeze în anii 1960, sugerează un studiu
Oamenii nu au fost singurele ființe care au căzut pradă iubirii în anii 1960. După 2.000 de ani în care au stat la distanță, pisicile sălbatice și verii lor domestici au început să se încrucișeze acum aproximativ 60 de ani, susțin oamenii de știință. Acest lucru ar fi putut ajuta la protejarea urmașilor împotriva bolilor transmise de pisicile domestice, dar această încrucișare amenință acum supraviețuirea felinelor sălbatice ca specie distinctă.
Pisicile domestice sunt considerate a fi descendente din cele sălbatice ale Orientului Apropiat, pe vremea când primii fermieri au început să depoziteze cereale. Acestea au ajuns în Marea Britanie, unde trăiau și pisicile sălbatice europene acum aproximativ 2.200 de ani.
Oamenii de știință trag un sena de alarmă
Astăzi, hibridizarea dintre pisicile sălbatice și cele domestice împinge populația de feline sălbatice scoțiene în pragul dispariției, deoarece genele care le definesc sunt „înghețate” de cele provenite de la pisicile hibride și domestice, scrie The Guardian.
„Nu numai că riscăm să pierdem o specie din Marea Britanie, dar o putem înlocui cu pisici domestice hibride și sălbatice, care s-ar putea să nu fie la fel de bine adaptate și să nu îndeplinească același rol ecologic în habitatul lor”, a declarat Jo Howard-McCombe de la Universitatea din Bristol și de la Societatea Regală de Zoologie din Scoția (RZSS). „Este important să înțelegem istoricul acestui proces, astfel încât să putem fi mai bine informați pentru a gestiona această amenințare în viitor”.
Pentru a investiga momentul în care a început această încrucișare, Howard-McCombe și colegii săi au analizat secvențe genomice de la pisicile sălbatice și domestice, inclusiv 48 de feline moderne și 258 de mostre antice excavate din 85 de situri arheologice în ultimii 8.500 de ani.
Ce au aflat cercetătorii
Rezultatele, publicate în Current Biology, sugerează că aceste animale au evitat să se împerecheze până la sfârșitul anilor 1950, când ratele de încrucișare între pisicile sălbatice și cele domestice din Scoția au crescut rapid, posibil ca urmare a scăderii populațiilor de feline sălbatice.
„Dacă ai o populație de pisici sălbatice care este complet eradicată, cele rămase vor dori să se împerecheze cu ceva, iar dacă singurele animale din jur sunt pisici domestice, probabil că asta vor alege”, a declarat profesorul Greger Larson de la Universitatea din Oxford, care a contribuit la cercetare.
Pe termen scurt, acest lucru ar fi putut fi benefic pentru urmașii lor: pisicile domestice sunt purtătoare de boli ce pot afecta și felinele sălbatice, iar multe dintre genele hibrizilor sunt legate de funcția sistemului imunitar.
„Este posibil să fi contribuit la prevenirea dobândirii acestor boli sau cel puțin la reducerea gravității bolilor”, a spus Larson. Totuși, consecința pe termen lung ar putea fi pierderea pisicilor sălbatice europene din Scoția și din alte zone.
Astăzi, experții nu cred că pisica sălbatică scoțiană, fie ea sălbatică sau captivă, este complet lipsită de strămoși domestici, dar descendenții unui program de reproducere în captivitate inițiat de RZSS în anii 1960 ar putea fi cel mai apropiat de o rasă pură.
