Cântăreața de muzică ușoară Denis Ștefănescu a cucerit publicul prin voce și sensibilitate, dar în spatele aplauzelor se află un suflet profund atașat de animale. Prietenii necuvântători i-au schimbat viața, oferindu-i lecții despre iubire, răbdare și echilibru.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Denis Ștefănescu: „Animalele m-au învățat ce înseamnă iubirea necondiționată”
Legătura cu animalele este la fel de importantă pentru ea ca și muzica. Denis a crescut într-o familie în care animalele erau mereu prezente și a învățat de mică ce înseamnă grijă și afecțiune sinceră. Astăzi, ea continuă să le îngrijească, să le ofere adăpost, hrană și iubire necondiționată, găsind în compania lor liniștea și echilibrul care o inspiră în viața personală și artistică.
Cariera sa a început în Babadag, când Mirabela Dauer a luat-o sub aripa sa protectoare, oferindu-i primele lecții despre muzică și respect pentru public. De atunci, Denis a colaborat cu mari compozitori și a construit o carieră solidă, dar sensibilitatea care o face să iubească muzica este aceeași care o face să iubească animalele.
„După Piky am spus că nu mai pot… și totuși, viața mi-a adus din nou iubirea. Pe Belle și pe pisicuțe”
„După pierderea lui Piky am jurat că nu voi mai avea animale. E prea greu. Dar în pandemie, un prieten mi-a recomandat o canisă, și acolo am întâlnit-o pe Belle, un bichon maltez cât palma. Ea a devenit universul meu. Apoi, fără să-mi dau seama cum, au apărut și patru pisici. Pur și simplu, au venit. Le ador. S-au înțeles perfect între ele și cu Belle, dovada că iubirea nu ține cont de rasa.”
,,Toate animalele trebuie îngrijite corespunzător: sterilizare, hrănire adecvată, toaletare, dar tot ce primesc în schimb este dragoste pură.‘’
Interviu în exclusivitate cu Denis Ștefănescu
Reporter: Ați avut sau aveți acum animale de companie? Ne puteți povesti cine a fost primul dvs. prieten necuvântător?
Denis Ștefănescu: Am crescut într-o familie în care animalele erau la ele acasă. Bunica mea era o mare iubitoare de animale, aveam păsări, găini, curcani, pisici, căței. Prima mea pisicuță a fost o pisicuță roșcată, Menix, pe care bunica a botezat-o. Recunosc că atunci nu eram foarte apropiată de animale, dar am crescut cu ele.
Anii au trecut, m-am căsătorit, am făcut copilul și m-am trezit cu primul nostru cățel – Piky. A venit într-un mod neașteptat: la o expoziție de câini am rămas fermecată de un bichon maltez și am decis să îi fac o surpriză fetiței. Primele zile au fost dificile, nu mă obișnuiam cu mirosul și curățenia, însă legătura s-a creat rapid. Piky a fost primul nostru animal de companie adevărat și mi-a schimbat viața complet. L-am avut 15 ani și a fost o parte din familia noastră.
Am avut și momente dificile. Piky a avut probleme de sănătate din cauza unei greșeli la administrarea unei pipete antiparazitare, iar pierderea lui a fost extrem de dureroasă. Este greu să te atașezi, devin parte din familia ta, iar durerea pierderii lor nu o poate înțelege decât cine a trăit experiența.
Reporter: Cum percepeți legătura dintre oameni și animalele de companie? Ce înseamnă ele pentru dvs. pe plan personal?
Denis Ștefănescu: Animalele ne învață sinceritatea, puritatea și iubirea necondiționată. Ele au o energie vindecătoare și te ajută să te liniștești chiar și în momentele de stres. Pisicile, de exemplu, absorb energia negativă și ne oferă echilibru mental. Toate animalele trebuie îngrijite corespunzător: sterilizare, hrănire adecvată, toaletare, dar tot ce primesc în schimb este dragoste pură.
Reporter: Există un moment amuzant sau emoționant pe care l-ați trăit alături de animalul dvs. și care v-a rămas în suflet?
Denis Ștefănescu: Am avut multe momente. Pisicuța Layla, de exemplu, ne-a „ales” pe noi. Nu a intrat în casă timp de două luni, deși o chemam, și apoi a venit singură. De atunci sunt trei ani de când o avem și este incredibil de inteligentă: nu face în casă, cere afară când trebuie, este complet adaptată familiei noastre.
Gengo, un alt motan, este bucureștean și face parte din familia fetei noastre. L-am salvat de la Constanța și este un companion minunat. Animalele ne învață multe: iubire sinceră, răbdare, recunoștință, lucruri pe care niciun om nu ți le poate oferi în aceeași puritate.
Reporter: În viața de artist, stresul și oboseala sunt inevitabile. În ce fel v-au ajutat animalele să vă relaxați sau chiar să vă inspire?
Denis Ștefănescu: Ele oferă un refugiu emoțional. Indiferent cât de greu e ziua, simpla lor prezență te liniștește și îți dă energie. Sunt inspirație prin felul lor sincer, prin modul în care iubesc fără să ceară ceva. M-au învățat ce înseamnă răbdarea, iubirea necondiționată și bucuria simplă.
Reporter: Dacă ar fi să alegeți între câini și pisici, spre cine ați înclina mai mult și de ce?
Denis Ștefănescu: Nu pot să aleg. Câinii și pisicile ne oferă lucruri diferite, ambele fiind minunate. Câinii sunt companioni activi, plini de afecțiune directă, iar pisicile au o energie calmantă, care echilibrează atmosfera acasă. Toate animalele noastre ne-au schimbat viața și fac parte din familia noastră.
Reporter: Călătoriți des în toată țara și, probabil, ați observat situații dureroase, precum nepăsarea unor șoferi atunci când lovesc un animal pe șosea. Cum priviți aceste incidente și ce credeți că ar trebui făcut pentru a exista mai multă responsabilitate față de animalele fără apărare?
Denis Ștefănescu: Viața noastră este un întreg zbucium. Acumulezi stres, oboseală, emoții, tensiune… și apoi sunt acolo animalele. Ele nu au cuvinte, dar au o energie vindecătoare. Îți oferă liniște între furtuni, te inspiră și îți dau totul fără să ceară ceva în schimb. Toate animalele pe care le am sunt sterilizate; le duc la sterilizat, le îngrijesc, le fac căsuțe.
Există o diferență enormă între a cumpăra și a adopta un animal. Am o cățelușă pe care am cumpărat-o și altele pe care le-am salvat. Când cumperi, primești o bucurie de tip „tranzacție”, dorința de a avea ceva frumos, alegi rasa și aspectul. Când adopți, salvezi un suflet. Acolo nu mai există preț, există recunoștință. Un animal adoptat știe că i-ai schimbat destinul, că ești alături de el, că îi redai viața.
Pentru cei care ezită să adopte, aș spune că nu este suficient doar să iei un animal. Trebuie să simți că adopți cu adevărat. Să crezi că îi schimbi viața lui, nu doar că el ți-o schimbă pe a ta. În schimb primești lecții de iubire, răbdare, recunoștință pură. Ne-am salvat reciproc. Dragostea pentru animale este o descoperire. Ele te liniștesc, au o energie sinceră și o conexiune care te schimbă. Este suficient să te privească.
Reporter: Vă implicați în acțiuni de caritate sau campanii dedicate protecției animalelor?
Denis Ștefănescu: Da, toate animalele pe care le am sunt sterilizate, îngrijite, și primesc căsuțe. Cred că este responsabilitatea noastră să facem tot ce putem pentru a le proteja.
Reporter: Ce le-ați spune persoanelor care încă ezită să adopte un animal?
Denis Ștefănescu: Sfatul meu este simplu: nu adoptați pentru imagine, adoptați pentru suflet. Un animal nu îți cere nimic, dar îți oferă totul. Trebuie să simți că adopți cu adevărat, că schimbi viața unui suflet. Primim lecții de iubire, răbdare și recunoștință pură.
Reporter: Ce mesaj transmiteți iubitorilor de animale?
Denis Ștefănescu: Dragostea pentru animale se simte. Ele te liniștesc, au o energie sinceră și o conexiune care te schimbă. Este suficient să te privească. Descoperi iubirea lor și îți dai seama cât de mult poți învăța de la un suflet nevinovat. A încheiat artista.
Animalele nu sunt doar companioni pentru Denis Ștefănescu, ci adevărate lecții de iubire, răbdare și recunoștință. Prin exemplul ei, artista transmite cititorilor Pets&Cats că fiecare animal adoptat poate schimba vieți, atât a celui care îl primește, cât și a celui care îl salvează. Într-o lume agitată, prietenii necuvântători ne învață să fim mai empatici, mai calmi și să iubim fără condiții.
Citește și:

FOTO Facebook




















