Șoc, frică, traumă și apoi drumul, uneori anevoios, spre normalitate. Émilie Durand, specialistă în comportament canin, explică felul în care câinii din România se adaptează în Franța și ce ar trebui să știe adoptatorii.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
În Franța, anual, mii de câini din România ajung în familii adoptive. De multe ori, însă, vin cu traume adânci. „Mulți dintre câinii pe care îi întâlnesc au o teamă profundă de oameni, mai ales de bărbați. Strada sau anii petrecuți în adăposturi suprapopulate lasă urme greu de șters”, explică Émilie pentru Petscats.ro în timpul vizitei sale în România.
Pentru ea, cheia este să afle cât mai multe informații despre fiecare câine: unde a trăit, în ce tip de adăpost, ce experiențe anterioare a avut. „Aceste detalii contează enorm. Ele fac diferența între o adaptare mai rapidă și un drum lung, plin de dificultăți.”
De aceea, specialista caută cât mai multe date despre viața anterioară a câinelui, inclusiv în anunțuri, poze și clipuri video, pentru a vedea condițiile de trai. Așa își formează primele ipoteze, precum posibila lipsă a socializării, traume, mediu de viață – rural sau urban, dacă a primit suficient timp lapte de la mamă etc.
Povestea Ritei – dintr-un adăpost din România, adoptată în Franța
Cazul cățelușei Rita este unul care din cele care au marcat-o pe Émilie. Rita a stat doi ani într-un adăpost public din Mihăilești înainte să fie adoptată. Când a ajuns în Franța, Rita era complet copleșită.
„Părea că vrea să se ascundă în pământ. Se speria de orice zgomot, nu voia să se apropie de oameni și refuza orice interacțiune. A fost nevoie de multă răbdare și de o familie foarte dedicată. Dar încet-încet, a început să prindă încredere – în oameni și în ea însăși. Dacă la început nu voia să iasă din cușcă, în timp parcă și-a permis să trăiască din nou – să exploreze exteriorul cuștii, să se bucure de grădina casei unde locuiește. Acum Rita are aproape nouă ani, iar drumul ei spre recuperare încă nu e încheiat. Doi ani petrecuți într-o cușcă strâmtă, întunecoasă nu pot fi șterși cu buretele, dar sunt foarte optimistă în privința viitorului ei”, povestește specialista în comportament canin.
Povestea Ritei, dar și a multor altor câini din România demonstrează că vindecarea este posibilă. Procesul este lung și complicat, dar nu imposibil și poate transforma atât viața câinilor, cât și a oamenilor care îi primesc.
Astfel de povești au convis-o să vină în România pentru a înțelege pe deplin situația câinilor de aici. A ajuns atât în adăposturi publice, în care condițiile sunt precare, cât și în locuri care au devenit exemple de bune practici, precum Adăpostul Speranța.
Sprijin pentru câini și pentru oameni – exemplul personal
Munca lui Émilie nu se rezumă la câini: „și adoptatorii trec printr-un proces dificil. Este obositor emoțional să trăiești cu un câine care refuză contactul sau care se teme de tot. Este important să îi sprijinim și pe oameni, nu doar animalele.”
Dacă stăpânul insistă prea mult, de exemplu, în a forța câinele să meargă afară, în lesă sau să facă altceva ce blănosul nu vrea, legătura dintre el și om se poate deteriora foarte rapid, explică specialista. Mai ales în cazul câinilor de pe stradă, încrederea e foarte fragilă, de aceea e foarte important echilibrul dintre risc și beneficiu în cazul recomandărilor pe care le face. Într-un final, scopul este ca animalul să aibă o calitate bună a vieții – să fie capabilă să ia decizii fără să fie stresat, să aibă experiențe pozitive cu oamenii, să interacționeze cu mediul înconjurător fără să se simtă copleșit, anxios sau paralizat de frică.
De aceea, Émilie oferă și consiliere adoptatorilor, explicându-le că progresele nu vin peste noapte și că, uneori, e nevoie și de sprijin medical. „Colaborăm cu medici veterinari și, în cazurile cele mai complicate, folosim și tratamente comportamentale. Dar cel mai mult contează să mergem în ritmul câinelui”, spune specialista.
Povestește că a fost un moment în viața sa care a contribuit la parcursul său profesional, un câine adoptat, care a mai trăit în familia sa încă 11 ani. “Era extrem de reactiv la alți câini și avea multe probleme de sănătate. Eram absolut nepregătită pentru asta, deoarece comportamentul său la adăpost nu indica astfel de probleme… Probabil era foarte inhibat la adăpost, iar problemele au apărut abia la aproximativ o lună după adopție, când a început să se „relaxeze”. A fost un drum lung pentru noi, să învățăm să-l înțelegem și să-l ajutăm să se perfecționeze. A decedat acum câteva luni și cred sincer că el a fost punctul de plecare al schimbării mele profesionale.”
Lecții pentru oameni și câini
Émilie consideră că oamenii trebuie să înțeleagă că un câine fricos are nevoie de timp, răbdare și sprijin profesionist. „În România, cred că este vital să existe spații de tranziție între stradă și familie, unde câinii să învețe primele reguli și să prindă încredere” – spune ea. A avut o surpriză plăcută când a găsit un astfel de program care ușurează tranziția câinilor la Adăpostul Speranța – Mesagerii Speranței.
De aceea, îi sfătuiește pe viitorii adoptatori să caute sprijinul pe care îl poate oferi un specialist în comportament canin, care înțelege provocările unui câine salvat de pe străzile din România. „Primele săptămâni după adopție sunt crucile pentru modul în care câinele se va obișnui în noul său mediu. Cu cât sunt mai bine gestionate problemele de la început, cu atât cresc șansele ca animalul să aibă o evoluție pozitivă”, detaliază Émilie.
Mai mult, spune specialista, un viitor adoptator ar trebui să fie pregătit să aibă așteptări realiste. „Nu toți câinii fricoși vor deveni câini perfect adaptați. Dar fiecare dintre ei poate învăța să trăiască o viață liniștită și să aducă bucurie într-o familie, dacă li se oferă timp și sprijin. Eu cred în potențialul lor și continui să lucrez pentru asta”, spune Émilie.
Pentru Émilie, cheia rămâne prevenția. Ea subliniază că sterilizarea și programele educative sunt fundamentale pentru a reduce numărul de câini abandonați și pentru a pregăti generațiile viitoare să vadă altfel problema câinilor comunitari.
Citește și:
