Modificările așteptate la Legea 205 privind protecția animalelor, dar și la OUG 155 privind gestionarea câinilor fără stăpân, au fost din nou amânate în Senat. Comisia pentru agricultură nu a acordat avizul în ședința recentă, pe fondul unui număr mare de amendamente venite inclusiv din partea organizațiilor neguvernamentale.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Este a doua amânare consecutivă, după ce și la începutul lunii martie procesul legislativ a fost pus pe pauză, semn că drumul acestor modificări rămâne unul complicat și plin de controverse.
Amendamentele ONG-urilor, motivul principal al blocajului
Deși ONG-urile pentru protecția animalelor ar trebui, teoretic, să susțină același obiectiv — îmbunătățirea legislației — diferențele de viziune dintre acestea par să fi dus la actualul blocaj.
Potrivit declarațiilor din cadrul ședinței, președintele Comisiei de Agricultură a afirmat că proiectele ar fi primit raport favorabil dacă nu ar fi existat amendamentele depuse chiar de către ONG-uri.
Situația scoate la iveală o problemă mai amplă: lipsa unui consens în zona societății civile pe tema măsurilor concrete care ar trebui adoptate pentru protecția animalelor și gestionarea câinilor fără stăpân.
Reacție din teren: mesajul Hildei Tudora
În contextul noii amânări, directorul Protecției Animalelor Ilfov, Hilda Tudora, implicată activ în protecția animalelor, a transmis un mesaj public în care explică situația și poziția sa:
„Amânare din nou, la Comisia de Agricultură.
Pe gestionare câini și pe legea protecției animalelor.
Pe lângă cei care ne contestă deja, au venit multe amendamente din partea multor ONG-uri, care, teoretic, ar trebui să fie pe aceeași undă.
Eu nu obișnuiesc să intru în discuții că nu-mi place. Dar pentru cei care spun că sunt legile mele, am un singur răspuns: Nu am nevoie de anumite legi ca să trăiesc ori să muncesc cu tot sufletul, cum o fac zi de zi.
Am intrat în acest demers tocmai pentru că văd ce e în teren și pentru că vreau să trăiesc într-o tară civilizată. Și pentru că s-a ivit o oportunitate ca un deputat super ok să inițieze niște legi. Și de ce să nu o facă pentru animale, dacă tot avem nevoie de schimbare?
Cu sau fără aceste legi, eu îmi pot desfășura activitatea în Ilfov. Dar vreau legi mai bune pentru că și în Ilfov sunt multe probleme și nu toate țin de mine. Și pentru că, repet, vreau să trăiesc într-o țară civilizată.
Președintele Comisiei a spus azi: Legile ar fi primit raport favorabil azi, dacă nu veneau amendamente chiar din partea ONG-urilor.”
Ce urmează pentru legea protecției animalelor
În acest moment, nu există un nou termen clar pentru reluarea discuțiilor în Comisia pentru agricultură. Cert este că fiecare amânare întârzie adoptarea unor măsuri considerate esențiale de mulți dintre cei implicați direct în salvarea și îngrijirea animalelor.
Între timp, problemele din teren — de la abandon până la gestionarea câinilor fără stăpân — rămân nerezolvate, iar lipsa unor reglementări mai clare și mai eficiente continuă să fie resimțită atât de autorități, cât și de ONG-uri și voluntari.
Rămâne de văzut dacă actorii implicați vor reuși să ajungă la un consens, astfel încât legislația să poată avansa și să producă schimbările așteptate de ani de zile.

FOTO Facebook / ASPA





