După o vară călduroasă, toamna vine cu probleme serioase pentru deținătorii de câini și pisici. Animalele se pregătesc pentru sezonul rece în mod natural, iar asta înseamnă schimbarea părului și, desigur, căderea lui în cantități destul de însemnate.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Stresul sau alimentația sunt de asemenea factori care agravează cantitatea de păr care ajunge pe covoare, canapele sau în pat. Totuși, există anumite trucuri pe care le putem lua în calcul astfel încât să reducem din blana ajunsă în locuințe, iar medicul veterinar Beatrice Ilea a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, de ce ar trebui să ținem cont.
Unele rase de câini năpârlesc mai mult
În fiecare an, câinii își „schimbă” părul pentru a se adapta condițiilor externe. Astfel, vara blana lor va fi mai puțin densă, pentru a permite pielii să se răcorească, în vreme ce toamna părul va fi într-un strat mai gros, pentru a funcționa ca un scut împotriva frigului
Există totuși rase care năpârlesc mai mult decât altele. Este cazul câinilor cu blană dublă, precum Husky sau Ciobănesc German, care schimbă, de două ori pe an, atât stratul exterior cât și pe cel interior. De asemenea, câinii cu păr creț năpârlesc mai puțin, având un păr mai apropiat de cel al oamenilor.
Pisicile de interior năpârlesc constant
Pisicile au și ele aceeași funcție naturală de adaptare la condițiile externe de vreme. Astfel, năpârlesc de două ori pe an. Sunt și în acest caz rase al căror păr cade în cantități mai mari, precum Maine Coon sau Persană, însă este important de știut că regula se aplică în cazul pisicilor care petrec timp în aer liber.
Pisicile de apartament au acest ceas biologic dat peste cap, stând în permanență la o temperatură relativ constantă. De aceea, ele năpârlesc pe toată perioada anului, nefiind expuse ciclurilor naturale de lumină și temperatură.
Sfaturi utile
Sunt totuși și câteva trucuri la care putem apela în această perioadă pentru a diminua căderea părului. Dieta bogată în nutrienți este esențială atât pentru menținerea stării de sănătate cât și pentru a reduce din efectele năpârlirii. La fel și administrarea de vitamine.
De asemenea, periatul regulat va reduce din formarea ghemurilor de păr și va ajuta la eliminarea firelor în exces. În plus, băile cu șampoane speciale vor stimula regenerarea mai rapidă a blănii și va ajuta la reducerea căderii necontrolate a părului.
Citește și:

Sursa foto: Freepik





