Deputatul PNL Andrei Baciu a anunţat, luni, depunerea unui pachet legislativ care se referă la protecţia animalelor, iar unul dintre proiecte prevede ‘recunoaşterea animalelor ca fiinţe vii’, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
“Pentru aceste propuneri legislative s-au strâns peste 215.000 de semnături. (…) Ştim că există judeţe, există locuri în România în care lucrurile se întâmplă mult mai bine, atât în ceea ce priveşte felul în care autorităţile statului îşi fac treaba, cât şi siguranţa cetăţenilor, cât şi felul în care societatea se comportă vizavi de animale. Dar există în egală măsură locuri în care lucrurile ar putea să funcţioneze mult, mult mai bine. Şi, practic, ăsta este primul lucru pe care vine să-l rezolve acest proiect legislativ. Să standardizeze un fel de organizare administrativă, astfel încât consiliile judeţene, consiliile locale să înfiinţeze autorităţile necesare pentru gestionarea şi pentru protecţie animalelor, cu un serviciu special dedicat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Lucrul ăsta se întâmplă, în primul rând, printr-o analiză foarte clară a problemelor, un recensământ al câinilor fără stăpân existenţi în fiecare judeţ şi, bineînţeles, foarte important, un plan de acţiune pe termen mediu cu resursele financiare necesare pentru a pune în siguranţă vieţile cetăţenilor şi pentru a oferi în egală măsură respectul cuvenit animalelor”, a declarat Baciu la Palatul Parlamentului.
El s-a referit şi la tranziţia de la ‘metoda barbară’ folosită în continuare astăzi, eutanasierea câinilor sănătoşi, care nu prea a produs rezultate, la o soluţie modernă, eficientă, care şi-a demonstrat eficacitatea în toate statele europene.
“Vorbim aici, sigur, de microcipare şi sterilizare şi microcipare a tuturor animalelor şi a câinilor fără stăpâni. Foarte important, la fel, câteva chestiuni pe care să le permită instituţiilor şi autorităţilor să-şi facă mai bine treaba. Atunci când Poliţia Locală vede un animal a cărui viaţă este în pericol, să poată interveni. În momentul de faţă nu o poate face”, a arătat el.
Şefa Biroului Protecţia Animalelor de la Consiliul Judeţean Ilfov, Hilde Tudora, a precizat că pachetul legislativ conţine trei proiecte de lege care vor fi depuse luni în Parlament.
“Sunt nişte schimbări absolut normale, absolut fireşti. În primul rând, recunoaşterea animalelor ca fiinţe vii. Este un pas normal pentru o societate modernă şi civilizată. Apoi, schimbarea paradigmei în privinţa gestionării câinilor fără stăpân. Într-o societate civilizată, câinii nu au ce să caute pe stradă. Oamenii nu trebuie muşcaţi de câini, oamenilor nu trebuia să le fie frică să meargă pe străzi, iar animalele nu trebuia să fie omorâte. Înlocuim eutanasierea câinilor, care ne costă foarte mult din bani publici, cu sterilizarea lor în masă. Şi al treilea proiect extrem de important – tranziţia pentru animalele de fermă, în special găini, de la baterii, ca ele să fie crescute la sol şi în condiţii ecologice, astfel încât să avem apoi produse sănătoase pentru noi, pentru familiile noastre”, a spus Hilde Tudora.
Aceasta a adăugat că, potrivit acestor reglementări, Poliţia va putea să intre fără mandat în locuinţe atunci când există un caz urgent de maltratare a unui animal.

Sursa foto: Pets&Cats












Dar n-ar fi necesar mau inainte de a vă ocupă de considerarea animalelor drept ființe vii cu DREPT LA VIAȚĂ, n-ar fi cazul să vă opuneți cu toată vehemență IMPOTDIVA AVORTIRILOR UMANE, SI PENTRU CONSIDERAREA COPIILOR NENĂSCUȚI CA FIIND FIINȚE VII CU DREPT INANALIENABIL LA VIAȚĂ???
PERVERSILOR ce sunteți !!!
Apărați câinii si pisicile ucideți copiii….