Un bărbat a ucis un câine pe care l-a legat de căruță, în Ialomița

caine pe asfalt sursa foto: Freepik

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați după ce un câine a fost ucis cu bestialitate de un bărbat din Ialomița. Acesta este cercetat penal acum.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Un bărbat din Ialomița a ucis cu bestialitate un câine

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din localitatea Condeești, județul Ialomița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind cercetat pentru uciderea animalelor, cu intenție și fără drept, se precizează într-un comunicat emis de IPJ Ialomița.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de 30 ianuarie, când polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au fost sesizați de un cetățean din comuna Bărcănești, potrivit Mediafax.

Potrivit sesizării, o persoană ar fi omorât un câine după ce l-ar fi legat cu o sfoară de un atelaj hipo și l-ar fi tractat.

În urma verificărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.

Citește și:

sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *