Vineri dimineață, liniștea cartierului Rahova din Sectorul 5 al Bucureștiului a fost zguduită de o explozie puternică produsă într-un bloc cu opt etaje. Deflagrația, survenită la etajele 5 și 6, a distrus o mare parte din peretele exterior al clădirii, declanșând intervenția de urgență a pompierilor. A fost activat planul roșu de intervenție, iar imaginile surprinse la fața locului arată proporțiile uriașe ale dezastrului: moloz, ferestre pulverizate, mobilier aruncat în stradă și locatari în lacrimi.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
În urma exploziei, 20 de persoane au fost rănite, dintre care trei au decedat. Ministerul Sănătății a transmis că mai mulți dintre răniți au suferit arsuri grave, doi dintre ei fiind supuși intervențiilor chirurgicale. Una dintre victime, aflată în stare critică, a fost transportată de urgență la o clinică din Austria pentru tratament specializat.
Evacuarea și intervențiile autorităților
Imediat după explozie, tot imobilul, care adăpostea 108 apartamente și aproximativ 400 de persoane, a fost evacuat. Inspectoratul de Stat în Construcții a interzis accesul în clădirea grav avariată, din cauza riscului ridicat de prăbușire.
Potrivit declarațiilor chestorului de poliție Marius Andrei, director general adjunct al Poliției Capitalei, autoritățile au reușit ulterior să permită accesul temporar în anumite apartamente mai puțin afectate, pentru ca locatarii să-și recupereze bunurile esențiale, sumele de bani și, acolo unde era posibil, animalele de companie.
„Până aseară târziu, după intervenţia structurilor abilitate, s-a reuşit intrarea în anumite locuinţe din blocurile afectate, creând posibilitatea cetăţenilor de a-şi lua bunurile necesare, sume de bani şi chiar animale de companie”, a declarat oficialul.
De asemenea, s-a asigurat cazarea temporară pentru persoanele rămase fără adăpost, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, iar echipajele de poliție și jandarmerie au rămas în zonă pentru a garanta siguranța locatarilor.
Animalele blocate între dărâmături: apelul disperat al stăpânilor
Pe lângă drama oamenilor, explozia a generat o altă suferință, cea a animalelor de companie rămase captive în apartamentele afectate. Mulți locatari au relatat, printre lacrimi, că nu au reușit să își ia animăluțele în momentul evacuării, iar restricțiile impuse de autorități le-au interzis să se întoarcă pentru a le salva.
Două dintre cele mai cunoscute cazuri sunt Shiba și Motanschy, două pisicuțe pe care stăpânii lor le caută cu disperare. Proprietarii au făcut apeluri emoționante pe rețelele sociale, rugând autoritățile și voluntarii să le sprijine în găsirea micilor suflete dispărute.
„El este Motanschy-un pisoi blocat în scara 2. Dacă cumva îl vede cineva afară vă rog să mă anunțați! Este cu siguranță în viață!! Vă rog mult”, a scris Alina Maria Florea pe Facebook.
„Ea este Shiba și este foarte posibil să fi rămas blocată în căsuța ei de la Et. 2 al scării blocului din Cartierul Rahova, acolo unde în această dimineață a avut loc cumplita deflagrație. Foarte posibil să fi ajuns în vecinătatea blocului. Apreciem orice feedback / share care ne poate aduce cat mai aproape de ea. Mulțumiri anticipate!”, a relatat și Viorel Topala în mediul online.
Intervenția ASPA București
ASPA București a reacționat rapid, publicând un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care a explicat situația și a transmis că mai mulți locatari au cerut sprijin pentru animalele rămase în apartamente.
Potrivit comunicatului, pompierii au pătruns în toate locuințele de pe scara afectată și nu au găsit animale vizibile la prima verificare. Cu toate acestea, reprezentanții ASPA au făcut un apel către stăpânii care cred că pisicile sau câinii lor s-ar fi putut ascunde de frică:
„Dacă sunt proprietari care spun că au pisici care s-ar fi putut ascunde la primele verificări, vă rugăm să ne contactați în privat și să ne scrieți numele, numărul apartamentului, ce animale aveți și câte, precum și un număr de telefon. După centralizare, vom relua discuțiile cu reprezentanții ISU pentru a găsi soluții pentru reverificarea acelor locuințe”.
În ciuda tragediei, există și semne de umanitate și compasiune. Un motan care a supraviețuit exploziei a fost salvat de o femeie din zonă, care l-a luat acasă și are grijă de el până la identificarea proprietarilor. Deși speriat, animalul este nevătămat și în siguranță. Totodată, mai multe ONG-uri pentru protecția animalelor și voluntari s-au oferit să colaboreze cu ASPA și ISU pentru eventuale misiuni de salvare suplimentare, dacă situația clădirii o va permite.

FOTO Facebook





