Doi bărbaţi au fost reţinuţi în dosarul eutanasierilor ilegale de câini, au precizat, vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestora, cei doi sunt cercetaţi pentru instigare la ucidere cu intenţie fără drept a animalelor, participaţie improprie la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi în dosarul eutanasierilor ilegale de câini
În acest caz au fost efectuate percheziţii 20 de percheziţii în judeţele Prahova, Giurgiu, Constanţa şi Ilfov, descinderi având loc inclusiv la primăriile Floreşti, Mizil şi Băicoi din judeţul Prahova, la direcţiile sanitar veterinare din Prahova şi Giurgiu, precum şi la două adăposturi de câini fără stăpân, unul din oraşul prahovean Boldeşti Scăeni, iar celălalt din localitatea giurgiuveană Uzunu, au precizat sursele citate.
“Din materialul probator administrat până în prezent a reieşit faptul că, în perioada 2025-2026, reprezentanţii a două adăposturi private de animale ar fi încheiat contracte cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale, având ca obiect capturarea, cazarea, eutanasierea şi neutralizarea câinilor fără stăpân. În executarea acestor contracte, câinii care nu ar fi fost adoptaţi sau revendicaţi ar fi fost eutanasiaţi fără drept, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materie, respectiv a prevederilor OUG nr. 155/2001 şi HG nr. 1059/2013, care stabilesc cadrul legal privind gestionarea câinilor fără stăpân şi condiţiile în care poate fi dispusă eutanasierea”, a transmis anterior Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
Totodată, în luna octombrie 2025, o societate comercială ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o unitate administrativ-teritorială, având ca obiect capturarea câinilor fără stăpân, iar ulterior, reprezentanţii societăţii ar fi întocmit documente în care ar fi consemnat, în mod nereal, capturarea a peste 100 de câini, deşi nu ar fi deţinut capacitatea logistică necesară şi nu ar fi executat integral serviciile contractate, inducând astfel în eroare autoritatea contractantă şi obţinând în mod injust suma de peste 100.000 de lei, arată sursa citată.
Numărul total al animalelor care fac obiectul verificărilor urmează să fie stabilit cu exactitate în cadrul anchetei.

Sursa foto: Dreamstime





