În prag de sărbători, când casa noastră se umple de lumină, miros de brad și portocale, în județul Constanța, o femeie își duce existența la limita puterilor. Clementina Grasu, mamă, fiică și îngerul animalelor, trăiește o povară pe care mulți nu ar putea-o duce nici măcar o zi. Curtea ei adăpostește astăzi 120 de câini și pisici, animale abandonate de stăpâni, pe care dânsa refuză să le lase în voia sorții.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Doamna Clementina are 120 de animale
Vine Crăciunul, cea mai frumoasă perioadă din an, când faptele bune se înmulțesc. Și cum dar din dar se face rai, doamna Clementina Grasu din județul Constanța are nevoie de ajutorul iubitorilor de animale. De la lună la lună, animalele din curtea dumneaei se înmulțesc, numărul lor ajungând la 120!!
Susține că, deși banii nu-i ajung și e bolnavă, nu se îndură să abandoneze animăluțele pe care alții le aruncă în curtea ei. Din puținul familiei și al oamenilor cu suflet bun le cumpără câinilor și pisicilor mâncare, dar nu suficientă. Nu de puține ori, animalele s-au culcat flămânde…
Doamna Clementina din satul Dobromir din Deal nu are sponsori, nu are fonduri, nu primește salariu și niciun ajutor din partea autorităților. Face totul din iubire și din instinctul de mamă care nu poate privi un pui flămând, fie el copil sau animal.
15 ani de sacrificii, lacrimi și nopți nedormite
Povestea ei începe acum mai bine de 15 ani. Câțiva căței aruncați în curte, apoi încă doi, după care o pisică gestantă. Apoi o cutie lăsată pe gard, uun sac mișcător în șanț. Și așa, încet, fără să-și dea seama, Clementina Grasu s-a trezit responsabilă pentru sute de animale.
„Îi aruncă pur și simplu la mine. Știu că nu pot să-i las să moară și profită de asta. Dar ce să fac? Nu am inimă să îi las pe drumuri”, a declarat Clementina Grasu pentru Pets&Cats.
În prezent, aceasta are 120 de animale care depind de ea și care au nevoie de vaccinuri, pastile, operații, tratamente. 120 de suflete care știu că, atunci când o văd pe „mama” lor, sunt în siguranță.
„Uneori nu avem nici noi mâncare, dar le dăm lor”
Clementina își trăiește viața între două sacrificii majore: pentru animale și pentru propriul copil: „Copilul meu, sărăcuțul, mă vede mereu obosită. De multe ori nu am timp să îi ofer cât merită, dar el înțelege. Știe că animalele acelea nu mai au pe nimeni. Sunt amărâtă, cerșesc mereu pentru animalele mele. Cer hrană, medicamente. Uneori, nici noi nu avem ce mânca. Dar lor le dau întâi. Că și ei trăiesc și simt foamea”.
Mama ei, o femeie de 74 de ani, o ajută cum poate. Împreună gătesc, spală, curăță, îngrijesc răni, schimbă pansamente, hrănesc căței orfani cu biberonul.
„Muncesc enorm. Nu se termină niciodată munca. Iau pastile ca să pot continua”, ne-a mărturisit dânsa.
„Vă rog din suflet, sunt la capătul puterilor!”
Zilele trecute, Clementinei i-a fost adus un pui ce fusese aruncat pe străzile din Constanța. Săptămâna aceasta, o altă fată vine cu o pisicuță rănită, internată acum la veterinar. Intenția era să fie reintrodusă în teritoriu după ce își revine, dar doamna Grasu a refuzat.
Apelul său este pentru toți cei care pot, măcar cu puțin, să-i ofere o mână de ajutor: „Vă rog din suflet… suntem la capătul puterilor. 120 de animale nu au hrană. Ajutați-ne!”
Adresa pentru donații și ajutor direct:
Clementina Grasu
Sat Dobromir din Deal, Str. Cișmeaua Mare Nr. 37
Cod poștal 907117, Jud. Constanța
Telefon: 0749 400 872
Revolut: RO61REVO0000115298161299
Cec Bank: RO63CECEB00008RON2574632



FOTO Arhiva personala





