O familie de români, cu un copil și un cățel de talie mică, este blocată în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, pentru că nu este lăsată să zboare cu animalul de companie, un bichon. Adulții susțin că au luat de trei ori bilete la zboruri care s-au anulat. Deși au un copil minor, pentru că refuză să plece fără câine, nu sunt considerați o prioritate pentru companiile aeriene.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Familie de români blocată în Abu Dhabi din cauza câinelui de companie
Familia de români încearcă încă din 28 februarie să găsească o soluție pentru a pleca în siguranță, însă a avut deja trei zboruri anulate. Deoarece refuză să își abandoneze câinele, nu este considerat un caz prioritar pentru evacuare, deși cuplul are un copil.
Potrivit româncei, cu ajutorul companiei la care lucrează soțul ei, au reușit să plece pentru câteva ore în afara orașului Abu Dhabi, pentru că le era teamă să stea acolo.
“Săptămâna aceasta, cu ajutorul companiei la care lucrează soțul, am reușit să plecăm la trei ore în afara orașului Abu Dhabi, deoarece atât eu, cât și copilul am început să facem atacuri de panică”, a declarat ea pentru Antena 3 CNN.
Trei zboruri anulate și reguli stricte pentru transportul animalelor
Cuplul de români a încercat să găsească variante de plecare cu zboruri comerciale, însă opțiunile sunt limitate de regulile privind transportul animalelor în avion. Aceștia au un bichon maltez de 5 kilograme, însă puține companii acceptă câini de talie mică la bord.
Prima cursă aeriană, operată de Turkish Airlines, a fost anulată pe 9 martie, iar familia încă încearcă să își recupereze banii. Cei doi soți au luat apoi un alt bilet la Etihad, pe ruta către Zurich, însă și acesta a trebuit anulat din cauza escalei și a faptului că a doua companie aeriană nu acceptă animale de companie. Ulterior, familia a achiziționat bilete pentru un zbor spre Grecia, dar și acesta a fost anulat.
Aceștia spun că singura soluție reală este un ajutor din partea autorităților române, printr-un zbor de repatriere care să permită și transportul câinelui.
“Este foarte complicată procedura cu cățelul. Ca să poți zbura cu cățelul în cabină, de exemplu, la Etihad trebuie să dai un email cu șase zile înainte de zbor, ei îți rezervă locul, după care trebuie să obții un fit to fly permit de la un medic veterinar avizat, care este valabil 10 zile”, a explicat românca.
Aceasta a mai precizat că documentul medical pe care îl are expiră pe 15 martie. În plus, are nevoie de un permis de export care se obține din Emirate, însă pentru acesta trebuie făcută o vizită la un medic veterinar autorizat aflat lângă aeroport, în zona cargo, cu cel mult 72 de ore înaintea zborului.
“Practic este o expunere când te duci în zona aeroportului, pentru că, din păcate, se țintește această zonă și nu ai siguranța că vei putea să urci în avion”, a relatat ea.
Propunere șocantă: eutanasia câinelui
Românca a mai dezvăluit că, la un moment dat, un medic i-a spus că eutanasia animalului ar fi o soluție mai ușoară decât abandonul, idee de neconceput pentru familie!
Cuplul trebuie să revină în Abu Dhabi după expirarea cazării temporare, fapt care îl sperie pe copil: “Mâine trebuie să ne întoarcem în Abu Dhabi pentru că ne expiră cazarea aici și băiețelul ne roagă să nu ne întoarcem acolo, pentru că exploziile au început să fie din ce în ce mai puternice ca volum”.
Apel repetat la autoritățile române
Femeia spune că a cerut, în repetate rânduri, sprijin de la Ministerul Afacerilor Externe și de la ambasadă, însă i s-a transmis că familia trebuie să încerce în continuare să se descurce pe cont propriu.
“Am tot sunat la MAE, la ambasadă, cerând ajutor și ni s-a recomandat să ne descurcăm pe cont propriu, pentru că prioritate sunt minorii neînsoțiți, cazurile urgente de sănătate, turiștii care au rămas fără bani și apoi rezidenții. Și am tot insistat pe ideea că am un copil minor, este cetățean român, are dreptul și el”, a precizat ea.
Câinele nu poate fi lăsat într-un centru pentru animale
De asemenea, lăsarea câinelui într-un hotel pentru animale sau într-un centru specializat nu este posibilă, susține românca. Pe de o parte, locurile sunt deja ocupate, iar pe de altă parte, câinele are 12 ani, probleme cardiace și anxietate.
“Cățelul meu are 12 ani, are un B1, o boală mitrală, este foarte anxioasă, ea este lipită, este umbra mea. Dacă eu aș lăsa-o în orice centru sau un cargo ceva, pentru ea echivalează cu moartea. Eu nu aș putea să trăiesc cu acest lucru. Este ca și când mi-aș abandona un copil. Pentru mine, cățelușa mea este parte din familie”, a punctat femeia.
Costuri mari și incertitudine
În ultima discuție cu autoritățile, i s-a transmis că trebuie să caute un zbor comercial individual, deși anterior i s-a spus că familia va fi pusă pe o listă prioritară. “De la Etihad, pentru zborul anulat cu Grecia, încă nu am primit banii, și acela a fost pentru noi aproape 2.000 de euro. Cățelul plătește 1.500 de dolari dacă este acceptat”, a explicat românca.

FOTO Freepik





