O cunoscută grădină zoologică se închide, a apărut și în seria Harry Potter. Animalele și-au găsit deja alte cămine

gradina zoologica FOTO Express.co.uk

Grădina Zoologică Heythrop din Chipping Norton, Oxfordshire (Marea Britanie), se va închide până la finalul lunii martie. Este o zonă privată, înființată de Jim Clubb și fosta lui soție, Sally, în 1988. Aceștia au fost dresori de animale și au fondat Amazing Animals, o agenție care a furnizat animale pentru televiziune și cinematografie.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

O grădina zoologică celebră se închide

Cu toate că grădina zoologică nu a fost niciodată deschisă în mod oficial publicului, oamenii au putut să o viziteze pentru diferite evenimente. Parcul zoo a fost folosit în numeroase filme, inclusiv în seria celebră Harry Potter. Următorul blockbuster al lui Christopher Nolan, Odiseea, ar putea fi ultima sa apariție pe marele ecran. Potrivit Express.co.uk, de-a lungul anilor, afacerea a devenit cunoscută pentru furnizarea de animale pentru terapie la domiciliu și spitale.

Mesajul transmis de fondatorul parcului zoo

Jim Clubb, în vârstă de 71 de ani, a decis să se pensioneze, iar asta înseamnă închiderea complexului celebru. Anunțul a fost făcut în mediul online.

„Din păcate, a venit momentul să anunțăm închiderea Grădinii Zoologice Heythrop la sfârșitul lunii martie. Această decizie nu a fost luată cu ușurință și am dori să le mulțumim tuturor pentru bunătatea, generozitatea și sprijinul lor. Suntem fericiți că am putut să vă primim pentru a participa la întâlnirile cu animalele, vizitele la grădina zoologică, zilele porților deschise, petrecerile și aventurile tinerilor din grădina zoologică.

De asemenea, nu-i putem uita de rezidenții și angajații minunați ai numeroaselor cămine de bătrâni, și spitale pe care am avut privilegiul să le vizităm. Ne-a făcut o mare plăcere să vă cunoaștem pe toți – oaspeți și gazde deopotrivă – și să vă vedem zâmbetele de pe fețele voastre când ne-am întâlnit cu prietenii noștri, animalele. Vă mulțumim pentru tot, vă dorim mult succes în continuare”, au precizat reprezentanții complexului.

Parcul zoo se va închide la sfârșitul lunii martie. Toate animalele vor fi transportate în curând la noile lor cămine. Pinguinii, de pildă, vor fi preluați de un colecționar privat.

Vezi și Povestea celor șapte câini evadați de la o fabrică de carne este falsă. Imaginile au făcut înconjurul lumii, însă adevărul e altul (VIDEO)

INTERVIU EXCLUSIV | De unde începe violența față de animale. Copiii, cei mai expuși riscului de paralizie emoțională, avertizează psihologii: „Nu mai au reacție la suferință și ajung adulți fără empatie”

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Express.co.uk

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *