Călătoria cu autobuzul a devenit mai plăcută pentru locuitorii din Marea Britanie: o femeie a creat primul mijloc de transport dedicat iubitorul de animale. Laura Mohan, fondatoarea proiectului, a numit autobuzul „Billy”, după câinele ei.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Pasageri pe patru lăbuțe
Laura Mohan a declarat pentru BBC că ideea pentru autobuz a venit într-o perioadă grea din viața ei, când avea nevoie să își împartă timpul între cățelul ei, Billy și afacerea ei de plimbare și îngrijire a câinilor. Laura a luat inspirație de la Hope Mehlberg, care a fondat un serviciu de transport a câinilor din parc până la casa lor. Femeia a apelat la un șofer de autobuz pentru a începe oficial proiectul. Traseul oficial se desfășoară în zona Bradford și Leeds. Câinii sunt așezați în autobuz pe scaune, prinși cu centuri de siguranță și pot fi văzuți pe un live transmis pe rețelele sociale.
„Suntem pe jumătate un serviciu pentru câini, pe jumătate orientați către comunitate. Facem tot ce putem pentru comunitate”, spune Laura Mohan. „Facem vizite la casele de bătrâni, azile, școli și grădinițe; toată lumea poate veni, poate saluta câinii, iar apoi cerem doar o donație pentru o organizație caritabilă locală pentru câini, cu care colaborăm, numită Aireworth Kennels.”
Cerere în creștere
Au trecut cinci săptămâni de când a avut loc prima călătorie și cererile pentru bilete sunt din ce în ce mai crescute. „Am crezut că vom avea probabil 20 de înscrieri într-o săptămână sau două, dar în a doua zi ne-am trezit și aveam deja 68. Acum avem puțin peste 340 de câini înscriși, așa că e timpul pentru al doilea autobuz”, explică ea. Câinii petrec în jur de patru ore cu Laura și echipa ei. Femeia compară îngrijirea cățeilor cu o mică grădiniță de copii, unde trebuie să aibă grijă că toată lumea se distrează și are energie.
Angajații instituțiilor vizitate de autobuzul canin sunt încântați de inițiativă. „Lucrăm cu adulți care au dificultăți de învățare și care au nevoie de diversitate. Așa că îi ajutăm să finalizeze un schimb la cafenea, iar apoi organizăm ateliere. Au fost atât de entuziasmați pregătindu-se pentru ei, pregătindu-le toate băuturile, punând semne pentru a se asigura că există spațiu pentru autobuz”, a declarat directoarea unei cafenele comunitare, care sprijină tinerii și adulții cu probleme de învățare.
Stăpânii câinilor sunt mulțumiți de inițiativă și o văd ca pe o ocazie potrivită de socializare a patrupezilor. „Lucrez de acasă și a devenit foarte dependent de mine. Am văzut asta când ne plimbam prin Ilkley și ne-am gândit că ar fi perfect pentru el – să iasă împreună cu alți câini”, spune Issey, stăpâna unuia dintre câinilor de pe autobuz.
Citește și:
Săptămâna lui Moş Nicolae şi magie de sărbători la Grădina Zoologică Târgu Mureş

Sursa foto: blurf | Dreamstime.com





