Arhiva personala Rachel Costa
Rachel Costa este cel mai bun exemplu de adolescentă care se implică în bunăstarea animalelor fără stăpân. Studentă la Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, tânăra a știut de mică ce misiune are pe acest pământ: să salveze animalele pe care stăpânii le abandonează.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Copilăria ei a fost adesea un mic refugiu pentru vietăți rănite, de la bufnițe, porumbei, până la căței și pisici, toate treceau pragul familiei Costa. Astăzi, viața ei se împarte între studiile la USAMV, jobul de petsitter, drumurile la veterinar și responsabilitățile de salvare/adopție. Fiecare animăluț salvat de pe stradă este promovat pe rețelele sociale, pentru a spori șansele de adopție.
Povestea impresionantă a lui Rachel Costa într-un interviu exclusiv pentru Pets&Cats
Pets&Cats: Povestește-ne despre momentul în care ai realizat că iubirea pentru animale nu e doar un hobby, ci o misiune. Există un eveniment în copilărie care te-a marcat în mod special?
Rachel Costa: Nu a fost un timp anume, mereu au făcut parte din viața mea. Ce e drept, momentul în care, în clasele generale, am început să merg singură să prind pisici, ca să le sterilizez, a fost un moment cheie, în care am început să realizez, de fapt, cât de greu este să salvezi animale.
Pets&Cats: Când te-ai văzut prima dată responsabilă de viața unui animal vulnerabil și ce ai simțit în acel moment?
Rachel Costa: A fost momentul în care părinții mei au adus primul nostru câine acasă, Maghie. Fiind vorba de o vârstă fragedă, s-a simțit mai degrabă ca o frăție, dar și incredibil de multă iubire față de ea. La acel moment, chiar dacă aveam 3 ani, simțeam că doresc să îi ofer totul. În mintea mea de atunci, copil mic, visam că o să îi dau cele mai mari oase și o să îi fac cele mai drăguțe hăinuțe și așa mai departe.
Pets&Cats: Ce te motivează să continui această activitate voluntară, chiar și când e dificil sau când întâlnești indiferență din partea oamenilor?
Rachel Costa: Știu că, dacă eu m-aș opri, rămân foarte puțini oameni care mai fac asta. Deși în clasele mici am întâlnit sindromul de bullying pe această temă, am îndurat batjocura colegilor de clasă și am mers înainte, știind că doar puțini oameni ar înțelege.
Pets&Cats: Ce înseamnă pentru tine „compasiunea în acțiune” și cum ai descrie importanța ei într-o societate plină de prejudecăți?
Rachel Costa: Nu e vorba doar de ele; trebuie să ne gândim și la noi, asta spun des la lume. Dacă le ajutăm pe ele, la urmă ne ajutăm și pe noi, cu străzi unde sunt mai puține animale abandonate și în suferință. Compasiunea trebuie să vină din ajutarea semenilor, indiferent din ce specie provin aceștia.
Pets&Cats: Cum reușești să îmbini studiile la USAMV, jobul de petsitter, drumurile la veterinar și responsabilitățile de salvare/adopție? Ai o strategie de organizare?
Rachel Costa: Din fericire, am profesori foarte permisivi, fiind studentă la secția de comportament și bunăstare a animalelor. Majoritatea știu ce înseamnă a salva, știu cât de important este și ceea ce fac. Uneori se întâmplă ca, la sfârșitul zilei, să mă arunc în pat târziu, absolut obosită, dar fericită că am putut să fac ceva.
Pets&Cats: Care sunt pașii pe care îi urmezi când găsești un animal abandonat și care este partea cea mai sensibilă?
Rachel Costa: 1. Programarea urgentă a unei consultații la veterinar, pentru a mă asigura că animalul nu are nicio afecțiune gravă, care necesită ajutor imediat, și pentru a preveni apariția unor boli infecțioase în pașii următori.
2. Foster – loc de carantinare, asigurarea unui loc în care animalul poate sta în siguranță până la momentul în care își găsește o adopție definitivă sau pentru administrarea diferitelor tratamente.
3. Promovarea către adopție pe rețelele sociale: Instagram, Facebook și, în anumite situații, pe OLX la categoria adopții.
4. Vorbit cu posibilii adoptatori pentru a mă asigura că ajung pe mâini bune.
5. Ducerea animăluțului în adopție și semnarea contractului de adopție cu stăpânul.
Pets&Cats: Care a fost cel mai greu caz pe care l-ai întâmpinat și ce ai învățat din acea experiență dureroasă?
Rachel Costa: Fiecare caz aduce ceva nou din care să învăț. Cele mai grele sunt cazurile cu probleme de sănătate grave: insuficiență renală, PIF-uri, FIV-uri, probleme de inimă și multe altele care dau foarte multe bătăi de cap.
Deseori se întâmplă să nu existe nicio rezolvare medicală la acel moment. Poți să vorbești cu toți specialiștii din domeniu, dar răspunsul mereu este același. Din păcate, am avut multe pisicuțe care și-au dat ultima suflare în brațele mele. Este un lucru sfâșietor, deoarece unele dintre aceste cazuri s-au întâmplat chiar înainte să fiu adult legal, dar chiar dacă aș fi fost adult, durerea nu ar fi fost mai mică. Lucrul care mă alină cel mai tare este că și-au petrecut ultimele momente cu omul care le iubea cel mai mult.
Pets&Cats: Te-ai confruntat cu reticența oamenilor privind sterilizarea?
Rachel Costa: Desigur, în fiecare zi există momente în care încerc să le explic oamenilor de ce este importantă. Aspectul cel mai important, pe care îl spun și celorlalți salvatori, este să ne punem o secundă în pielea oamenilor reticenți atunci când le explicăm, pentru a le da motive juste din punctul lor de vedere.
Pets&Cats: Ce schimbări ai vrea să vezi în comportamentul semenilor față de animalele fără stăpân în următorii ani?
Rachel Costa: Mi-aș dori să înțeleagă lumea că este un efort de comunitate, nu să fim răi față de oamenii care fac tot posibilul să ajute. Soluția nu este să le distrugem căsuțele animalelor fără stăpân sau locurile de unde mănâncă și beau apă, și, desigur, să nu batjocorim salvatorii care încearcă din răsputeri să facă ceva. Soluția este să punem fiecare câte puțin, fie cu o vorbă bună, fie pur și simplu să tăcem în momentul în care vedem pe cineva că hrănește animalele străzii.
Pets&Cats: Dacă ai putea influența o schimbare, ce proiect ai propune pentru a reduce abandonul și suferința animalelor?
Rachel Costa: Sunt deja atâtea proiecte frumoase în desfășurare, dar pe planuri mult prea mici. În Ilfov există „Ora cu și pentru animale”, care cred că este absolut superbă, introdusă în școli și care ar trebui să fie în fiecare județ, mai ales în zonele rurale. Educația oamenilor din zonele rurale, indiferent de vârstă, despre importanța sterilizării este un punct cheie foarte important. Iar aplicarea amenzilor pentru nesterilizare și abandon este ceva ce ar trebui făcut mult mai ferm pentru a ne asigura că nu rămânem blocați într-un cerc vicios.
