Tiara, cățelușa soților Andreea și Cabral Ibacka, sărbătorită cu tort și urări la împlinirea a 13 ani. Este o mamă eroină și o minune că trăiește: „A depășit speranța de viață a rasei. La mulți ani, bătrânica noastră frumoasă”

catelusa Andreei Ibacka FOTO Facebook

Andreea Ibacka, actriță și vedetă de televiziune, este o mare iubitoare de animale. Soția lui Cabral a relatat în mediul online că familia ei a sărbătorit-o pe Tiara, cățelușa cane corso care, de 13 ani, îi este aproape. Tiara este o mamă eroină, a fătat nu mai puțin de 11 pui și este foarte inteligentă, Andreea susținând că patrupeda chiar înțelege limba română.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Sărbătoare în familia Ibacka: Tiara a împlinit 13 ani

„Sunt mamă de copii, dar și mamă de căței — cine a iubit un animal știe cât de adevărată e vorba aceasta. Pentru că legătura nu se măsoară în cuvinte, ci în lăbuțe care te caută prin casă, în cozi care-ți fac ziua mai bună, în momentele când ea stă de pază ca un bodyguard, fiindcă are grijă. De 13 ani TIARA (cane corso) ne-a oferit iubire, protecție și o liniște pe care n-o pot explica. E acolo, indiferent cât de haos e în jur. Un suflet care nu cere nimic și dă tot. Mamă eroină: 11 pui, pe care i-a crescut cu o răbdare și o disciplină la care eu încă lucrez.”, a scris Andreea Ibacka pe rețelele sociale.

Cum o alintă Andreea

Chiar dacă acum este o „bătrânică cu farmec”, Tiara are în continuare pretenții: mănâncă doar când îi convine și se ridică doar atunci când dorește. Pentru Andreea și familia sa, vârsta este doar un număr, iar restul ține de personalitatea aparte a cățelușei. Tiara a depășit speranța medie de viață a rasei, iar fiecare zi alături de ea le oferă lecții despre loialitate, răbdare și iubire necondiționată.

„Și acum… o bătrânică cu farmec. Și pretenții: mănâncă doar dacă îi convine, se ridică doar dacă vrea. Vârsta e doar un număr… restul e personalitate. Îi spunem la mulți ani (născută 11.12.2012) și îi mulțumim că a ales să rămână cu noi mai mult decât scria pe net.

A depășit speranța de viață a rasei și parcă în fiecare zi ne mai dă câte o lecție despre ce înseamnă loialitatea, răbdarea și iubirea. Dragostea, grija și conexiunea cu familia pot scrie alte cifre decât cele din statistici. Iar Tiara e binecuvântarea noastră cu blană.

La mulți ani, bătrânica noastră frumoasă. Și de acum înainte să ne păzești, să ne iubești, să ne educi, să ne cerți, să ne înțelegi – la propriu – fiindcă Tiara chiar înțelege limba română. Este câinele – om. Inteligentă cât să știe tot ce simțim și blândă cât să ne aline înainte să apucăm noi să spunem ceva.”, a mai precizat vedeta TV.

„E parte din familie. Și o iubim nespus!”

Cu această ocazie specială, Andreea a pus poze cu Tiara de la vârsta de două luni, amintind tuturor cât de puternică este legătura dintre oameni și animalele lor de companie: „Tiara nu e „doar un câine”. E parte din familie. Și o iubim nespus! P.S.: Am adăugat și poze cu ea de la vârsta de 2 luni”.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Facebook

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *