Zuzi și Flori, în vârstă de 15, respectiv 14 ani, și-au petrecut o mare parte din viață într-un adăpost, în ciuda eforturilor repetate de a fi promovate pentru adopție. Ani la rând au așteptat o familie care să le vadă și să le aleagă, iar minunea s-a întâmplat atunci când Andreea și Jakob au venit tocmai din Germania, la Adăpostul Speranța, pentru a le lua acasă pe amândouă.
Cățelușele au ajuns la adăpost când erau încă tinere, salvate din jurul Bucureștiului. Zuzi a fost găsită abandonată în 2010, iar Flori a fost adusă în 2013, din zona unui complex imobiliar, și urma să fie eutanasiată dacă nu ar fi fost salvată.
Au avut parte de îngrijire, socializare în locurile de joacă, și tratamente medicale, mai ales că Zuzi a fost afectată cu timpul și de o cataractă. Dar mereu le-a lipsit ceea ce contează cel mai mult: o familie.
După ce și-au trăit aproape întreaga viață în adăpost, timp în care au devenit prietene, Flori și Zuzi au avut șansa de a fi adoptate împreună la începutul acestui an.
Drumul lung spre casă
Drumul de peste 1.400 de kilometri până în Germania nu a fost o problemă pentru cele două bătrânici, iar adaptarea a avut loc mult mai ușor decât se așteptau adoptatorii. „Înainte de adopție, eram pregătiți pentru cele mai rele scenarii – că vor lătra, că vor fi speriate, că nu se vor înțelege cu Lucy, cealaltă cățelușă a noastră. Am zis că nu poate fi totul roz. Dar după nici o jumătate de oră de la plecarea din adăpost, Flori și Zuzi erau deja întinse pe saltele și dormeau în mașină”, spune Andreea.
Adoptatorii spun că cele două nu au scos niciun sunet și s-au comportat atât de firesc de parcă ar fi călătorit toată viața. Era drumul lor lung spre casă. Zuzi și Flori au știut că este călătoria vieții lor, așteptată de ani și ani de zile.
Integrarea în familie a fost la fel de naturală și în relația cu Lucy, și ea tot o senioară de 15 ani și jumătate. „Cu Lucy sau «Terorista» nu ne așteptam să meargă așa de bine. Ne era teamă că le va teroriza și pe ele. Dar după trei zile, mergeau toate una lângă alta și stăteau împreună. Acum au rutina lor și își dau mereu întâlnire la patul lui Flori”, mai spune Andreea.
În primele zile au inspectat casa „cu mult simț de răspundere”, iar între verificări dormeau profund, cu sforăituri.
Flori adoră să privească pe ușa balconului și să „inspecteze” tot ce se întâmplă afară, motiv pentru care familia a botezat-o „Flori the Explorer”. Zuzi, în schimb, iubește covoarele și merge mereu în urma oamenilor.
Nu sunt încă dornice de joacă, iar uneori jucăriile sunt mai degrabă o piedică în drumul spre pătuț. „Când ne întoarcem de la muncă, vin deja toate să ne salute, să vadă cine a sosit. Deja nu mai știm cum a fost viața înainte de ele”, spune Andreea.
De aproape trei săptămâni, Flori și Zuzi sunt fetițele Andreei și lui Jakob. „Viața noastră s-a schimbat enorm, dar numai în bine. Cred că decizia de a adopta a venit atunci când ne-am gândit că ni s-ar rupe sufletul să știm că două inimi la fel de nevinovate ca Lucy nu vor avea niciodată o familie și o căsuță a lor”, povestește Andreea.
Adopție de poveste pentru echipa Speranța
Adopția celor două cățelușe a fost una dintre cele mai mari bucurii ale începutului de an pentru echipa Adăpostului Speranța, care are în grijă aproximativ 500 de câini, dintre care peste 200 sunt seniori.
„După atâția ani, ajungem să ne atașăm mai mult de unii dintre câini și facem tot posibilul să le oferim o viață cât mai bună, dar nu încetăm niciodată să sperăm pentru ei la o familie, indiferent de vârstă sau de trecut. Ne bucurăm sincer de fiecare adopție reușită, pentru că înseamnă o viață schimbată. Dar atunci când cineva alege un câine senior, mai ales venind de la sute sau chiar mii de kilometri distanță, este un gest cu adevărat special, care ne confirmă că munca noastră are sens”, spune Anca Tomescu, director Adăpostul Speranța.
Adopția unui câine adult sau senior ar putea fi chiar mai ușoară decât cea a unui pui, iar de multe ori prejudecățile și miturile legate de câinii bătrâni fac ca șansele lor la adopție să scadă dramatic.
„Mulți oameni spun că un câine bătrân înseamnă mai multă muncă decât un câine tânăr. Nu este adevărat. Sunt extrem de liniștiți, dorm mult, nu latră și sunt mulțumiți chiar și cu cea mai scurtă plimbare. Din contră, viața cu ele este de o mie de ori mai ușoară decât ne imaginasem”, spune Jakob.
Astăzi, Flori și Zuzi au pătuțurile lor, jucării și plimbări zilnice, chiar dacă deocamdată ies afară cu hăinuțe, pentru că în zonă unde locuiesc încă mai este zăpadă. Trăiesc fără griji, într-o comunitate liniștită, alături de Lucy și de oamenii care le-au ales. „Când adopți un animal trebuie să știi că este o ființă care poate avea probleme de sănătate, la fel ca noi, oamenii. Câțiva ani pentru noi sunt o viață întreagă pentru ei. Flori și Zuzi sunt copiii noștri și îi iubim necondiționat”, completează Andreea.
Povestea lor este una fericită, dar în adăposturi sunt încă sute de câini seniori care așteaptă o familie. La Speranța, peste 200 de bătrânei încă visează la cineva care să-i vadă și să le ofere, chiar și pentru puțin timp, iubirea pe care nu au avut-o niciodată.
