Ultimul pui al Hergheliei Tulucești a cucerit inimile internauților prin prima sa ieșire „în lume”. Mânzul curajos a pornit în expediție, dar atent supravegheat de mama sa și de îngrijitori.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Ultimul pui al Hergheliei Tulucești a avut prima ieșire „în lume”
La Herghelia Tulucești, județul Galați, cel mai nou membru al grajdului a avut prima ieșire „în lume”. Inițial, planul era ca mânzul să iasă din grajd, să observe locul în care se află și să pornească într-un ușor galop. În practică însă, puiul a avut parte de mici…hopuri.
„Realitatea a fost puțin diferită: multă analiză, un început curajos… și o mică împiedicare, dar mânzul se ridică imediat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu se aventurează prea departe. Mama e prin zonă și rămâne, deocamdată, cel mai sigur punct de reper”, se arată într-o postare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva de pe Facebook.
Herghelia Tulucești face parte din rețeaua de herghelii administrate de Romsilva, care coordonează 12 herghelii și 4 depozite de armăsari, cu peste 3.000 de cai din rase valoroase. De 24 de ani, Romsilva promovează creșterea și păstrarea raselor autohtone de cai, dar și educația publicului despre aceste animale spectaculoase.
Clipul cu mânzul curajos a devenit viral pe pagina oficială, stârnind zâmbete și comentarii apreciative.
Citește și:

sursa foto: captură video, Facebook / Regia Nationala a Padurilor - Romsilva





