Un bărbat de 59 de ani a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la un saivan amplasat în Medgidia, chiar în spatele sediului detaşamentului de pompieri din localitate, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea al judeţului Constanţa a informat că la un adăpost de iarnă pentru animale, unde era şi o cameră locuibilă, au fost trimise trei autospeciale de stingere incendii cu apă şi spumă şi o autospecială pentru transport victime multiple. Incendiul a fost stins la ora 00:12, după circa două ore de intervenţie a pompierilor.
“În interiorul camerei locuibile s-a găsit o persoană carbonizată, un bărbat 59 de ani”, a transmis ISU Dobrogea.
Pompierii au reuşit să salveze 50 de capre şi 10 porci din saivanul cuprins de flăcări. Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 300 de metri pătraţi.

imagine cu rol ilustrativ / Pexels





