Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna vasluiană Pungeşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a omorât un câine pe care l-a lovit de mai multe ori cu o furcă, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept.
“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Vaslui au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbatul ar fi aplicat mai multe lovituri cu o furcă asupra unui câine, în zona capului, care ar fi condus la decesul animalului. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii vasluieni au luat faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda





