Un bărbat din Tilișca (județul Sibiu) a ajuns în fața judecătorilor după ce, în urmă cu mai bine de 3 ani, a ucis trei câini și le-a aruncat cadavrele pe malul unui râu. Individul scapă de închisoare, dar va rămâne în atenția oamenilor legii timp de 2 ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un sibian a ucis trei câini și totuși scapă de închisoare
Cruzimea a avut loc în 9 noiembrie 2022, atunci când sibianul a omorât 3 căței, de aproximativ 2 luni, în curtea unei pensiuni din localitatea Tilișca. După ce i-a ucis, individul a dus cadavrele pe malul râului din sat.
Un martor a auzit țipetele de durere ale cățeilor și a sunat imediat la 112. Poliția a venit rapid în zonă și l-a informat pe proprietarul pensiunii de fapta care s-a petrecut în curtea lui. Acesta a anunțat-o apoi pe soția inculpatului, care se ocupa de îngrijirea pensiunii, despre cele constatate de autorități.
În timpul audierilor, bărbatul și-a recunoscut fapta, descriind modul sadic în care a acționat. „A declarat că în data de 09.11.2022, în timp ce se afla în curtea imobilului (…), a omorât, cu intenție, 3 câini trântindu-i de dalele din curte. Inculpatul a menționat că după ce și-a dat seama că aceștia au decedat, i-a luat și i-a dus pe albia râului situat în fața pensiunii. Inculpatul a declarat că a procedat în acest mod deoarece cei trei câini se tot întorceau în curtea imobilului și provocau diverse pagube”, notează Ora de Sibiu.
În mai 2025, bărbatul, cercetat în stare de libertate, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Luni, 2 februarie 2026, el a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare. Timp de 2 ani va rămâne sub supravegherea oamenilor legii și va trebui să se prezinte regulat la Serviciul de Probațiune, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe orice deplasare care depășește 5 zile și să comunice schimbarea locuinței sau a locului de muncă. Totodată, va trebui să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. Sentința nu este însă definitivă.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda





