Sursa foto: Arhiva personală
,,Momentul cel mai profund l-am simțit când l-am cunoscut pe Pepsi, cățelul paraplegic de la Adăpostul Speranța”. Mihaela-Elena Pripici sau Pripi, cum îi spun toți, este stand-up comedian, scriitor și vicepreședinte al Asociației Aluziva. Dar înainte de toate aceste roluri, este un om care iubește animalele. La 25 de ani locuiește în București, însă povestea ei începe într-o comună liniștită de lângă Curtea de Argeș, unde copilăria i-a fost umplută de pisici, căței, oițe, purcei, porumbei, iepuri și cai.
Părinții ei, mari iubitori de animale, au învățat-o că fiecare vietate merită iubire și respect, iar curtea de acasă este și astăzi plină de suflete salvate de pe stradă.
Acum, Bety și Cleo, două pisicuțe de doar șapte luni, și Hera, cățelușa ei de cinci luni, îi colorează zilele în București și sunt continuarea firească a lumii în care a crescut. Povestea lui Pripi este dovada că, atunci când ai fost crescut printre lăbuțe, iubirea pentru animale nu te părăsește niciodată, doar crește odată cu tine.
Prin exemplul ei, le arata tinerilor ca nu ai nevoie de putere sau statut ca să faci o schimbare, ai nevoie doar de compasiune, curaj și dorința de a nu întoarce privirea atunci cand vezi o nedreptate. Povestea ei este dovada ca binele începe cu gesturi mici, dar crește enorm atunci cand îl îndrepți spre cei mai vulnerabili.
Interviu în exclusivitate cu Mihaela-Elena Pripici
Mihaela-Elena Pripici crede cu tărie în forța generației sale de a schimba societatea. Spune că tinerii de astăzi au crescut cu un acces mai larg la educație și informație, iar acest lucru îi face mai deschiși, mai empatici și mai toleranți, inclusiv față de animale. „Tinerii pot schimba complet societatea în care trăim dacă se implică”, afirmă ea. Convinsă că transformarea începe cu gesturi mici, Mihaela subliniază că respectul și grija față de animale nu sunt doar valori morale, ci pași esențiali către o lume mai bună. „Dacă fiecare dintre noi, în viața personală, tratează animalele cu responsabilitate și compasiune, deja facem un pas uriaș înainte.”
Reporter: Ce te-a determinat să te implici atât de activ în protecția animalelor?
Mihaela-Elena Pripici: Părinții mei m-au învățat să respect animalele și să le iubesc, motiv pentru care pentru mine a fost întotdeauna ceva normal, natural să am grijă de ele, de la o simplă mângâiere, la hrănit animale de pe stradă sau chiar adoptat animale fără stăpân.
Până recent m-am implicat doar “la firul ierbii”, să spunem așa.
De 5 ani lucrez cu Aluziva (Alina Greavu) – activistă și președintele ONG-ului pe care l-am înființat împreună în 2022. De la ea am învățat să îmi folosesc vocea pentru cauzele în care cred, să lupt cu nedreptatea și să îmi pun resursele în slujba oamenilor vulnerabili. Astfel am început să mă implic la un nivel mai înalt în lupta pentru bunăstarea animalelor, niște ființe vulnerabile, lipsite de apărare. Faptul că am și adoptat la rândul meu cele 3 fetițe, 2 pisici și un cățel, m-a adus și mai aproape de lumea lor și m-a motivat și mai mult să fiu o voce pentru ele.
Reporter: Pepsi, câinele paraplegic pe care îl susții de la distanță, este o poveste foarte emoționantă. Cum a schimbat el felul în care privești lumea și viața animalelor?
Mihaela-Elena Pripici: Pepsi îmi amintește zi de zi că nu toate animalele dorm la căldură, nu toate animalele sunt mângâiate și iubite și, din păcate, unele dintre ele nu pot nici măcar să alerge fericite. Este o nedreptate pe care nu o pot schimba acum, dar pentru care pot și vreau să lupt astfel încât numărul cazurilor de genul să se reducă semnificativ. Fiecare animal merită o viață liniștită și sigură. Pepsi este un luptător și sper ca într-o zi, cât mai curând, să am posibilitatea de a-l adopta pe bune, de a-i oferi un pătuț cald și toată afecțiunea pe care o merită.
Reporter: Ce înseamnă pentru tine să ai grijă de animalele tale acasă și cum îți influențează ele viața de zi cu zi?
Mihaela-Elena Pripici: Să am grijă de animalele mele, acasă, e ca și cum aș avea 3 copii: eu le hrănesc, le spăl și le ofer tot ce au nevoie pentru o viață sănătoasă și fericită, iar ele îmi oferă cea mai pură formă de iubire. Este o responsabilitate mare pe care ți-o asumi sau trebuie să ți-o asumi când adopți un animal, dar totul devine foarte simplu când iei decizia asta din suflet și cu maturitate. Mi se umple inima când ajung acasă și le găsesc pe toate 3 la ușă țopăid de bucurie. Există un citat al lui Heinz Ruhmann care spune “putem trăi fără un câine, dar nu merită efortul.”. Din punctul meu de vedere este valabil și pentru pisici și a devenit un fel de motto pentru mine. Nu cred că aș mai putea trăi vreo zi din viața mea fără compania unui animăluț.
Reporter: Ai avut momente în care te-ai simțit neputincioasă în fața suferinței animalelor? Cum ai depășit aceste momente?
Mihaela-Elena Pripici: Am avut de multe ori momente când m-am simțit neputincioasă în fața suferinței animalelor. Simt asta de fiecare dată când întâlnesc animale abandonate, dar cel mai profund am simțit neputința când l-am cunoscut pe Pepsi, cățelul paraplegic de la Adăpostul Speranța.
Reporter: Cum reușești să combini umorul, creativitatea și activismul pentru animale în postările tale de pe Instagram?
Mihaela-Elena Pripici: Consider că atunci când vorbim despre animale, vorbim automat și despre distracție, umor și creativitate. Fetele mele sunt extraordinar de haioase. Dinamica dintre ele este atât de simpatică încât le filmez și le fac zeci de poze zilnic, pe care simt să le public pentru a îndulci și zilele altor oameni, dar și pentru a mă întoarce eu la aceste amintiri ori de câte ori simt nevoia. Animalele acestea mă inspiră doar prin felul lor de a fi.
Reporter: Care este cel mai frumos gest pe care l-ai văzut sau l-ai făcut pentru un animal, care ți-a rămas în suflet?
Mihaela-Elena Pripici: Cred că pentru un animal, orice gest de tandrețe contează. O amintire drăguță pe care o am în minte acum este când i-am făcut cadou cățelușei mele o jucărie de Ziua Internațională a Câinilor. S-a bucurat ca un copil și mi-a umplut inima de bucurie. O altă amintire care mi-a rămas în suflet este momentul în care am mers la Adăpostul Speranța să îl cunosc pe Pepsi, cățelul paraplegic, și i-am dus un cărucior nou
Reporter: Dacă ai putea transmite un mesaj oamenilor care încă nu se implică în protecția animalelor, care ar fi acesta?
Mihaela-Elena Pripici: Aș vrea să le transmit oamenilor care încă nu se implică în protecția animalelor că nu trebuie să bată la ușile Parlamentului ca să fie de ajutor. Este suficient să își educe copiii să iubească animalele și să le respecte, să își sterilizeze animalele de companie și să nu le abandoneze și să știe că animalele sunt pe pământ doar ca să ne iubească si să fie iubite. În plus, există câini utilitari care își riscă viața pentru a salva vieți omenești. Fiecare dintre noi le poate răsplăti bunătatea având grijă de animalele din jur.
Reporter: Cum simți că animalele pot influența emoțiile și starea noastră de bine, chiar și în momente dificile?
Mihaela-Elena Pripici: Există nenumărate studii care demonstrează efectele terapeutice ale animalelor asupra oamenilor. Cred că pentru oricare dintre noi, o îmbrățișare sau o mângâiere într-o zi grea este de foarte mare ajutor. Animalele ne oferă iubire necondiționată. Eu personal, când ajung acasă unde mă așteaptă fetele mă deconectez complet de orice lucru care m-a supărat în ziua respectivă.
Reporter: În calitate de tânără plină de viață și creativă, ce rol crezi că au oamenii ca tine în schimbarea mentalității despre animalele fără stăpân?
Mihaela-Elena Pripici: Observ din ce în ce mai des oameni orientați către a adopta animale din adăposturi decât oameni care cumpără animale de companie. De asemenea, tinerii implicați în această cauză fac campanii de informare cu privire la importanța sterilizării, lucru care mă bucură si îmi dă speranță că în curând, lumea va fi un loc mai bun și mai sigur pentru animalele fără stăpân, iar numărul lor va scădea ușor ușor
Reporter: Dacă ai putea scrie o carte despre experiențele tale cu animalele și activismele tale, ce poveste ai vrea să fie citită de toți oamenii?
Mihaela-Elena Pripici: Dacă aș scrie o carte despre asta, probabil ar fi ceva asemănător poveștii lui Hachiko. Astfel de povești chiar există și am fost chiar eu martoră la câteva. Iubirea animalelor pentru “omul lor” trece granițele morții, iar asta este o lecție foarte importantă despre loialitate pentru noi, oamenii.
