Povestea cățelușei fără păr salvate dintr-o casă a groazei. Dobby și-a schimbat viața, după ce a fost recuperată alături de alte 70 de animale (VIDEO)

Cățelușă adoptată după ce a fost salvată sursa foto: colaj, humaneworld.org

Povestea cățelușei Dobby, un pui găsit într-o stare deplorabilă într-o casă a groazei plină de animale de toate felurile, a impresionat pe toată lumea. Dobby a fost găsită într-un dulap, speriată și fără păr, alături de zeci de alte animale ținute în condiții vitrege.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Povestea cățelușei fără păr salvate dintr-o casă a groazei

Salvatorii lui Dobby au descris-o pe cățelușă ca fiind aproape de nerecunoscut, cu semne evidente de suferință și lipsă totală de îngrijire. Suferea de râie, asemenea multor alte animale descoperite de salvatorii din Texas. După ce a fost preluată de echipele de la Humane World for Animals, cățelușa a început un proces complex de recuperare, care a inclus tratamente medicale, hrană adecvată și, mai ales, răbdare și afecțiune.

Echipa de salvare a HWA publică deseori imagini cu animalele salvate, atât înainte de preluare, cât și după tratamente. Una dintre persoanele care se ocupă de acest lucru s-a îndrăgostit iremediabil de Dobby atunci când a văzut imaginile cu ea.

„Glumeam adesea că la un moment dat, cât timp lucram aici, probabil mă voi îndrăgosti de un cățeluș și voi vrea să salvez unul. Nu mi-am dat seama că se va întâmpla cu adevărat”, a declarat Haily pentru Humane World for Animals, care știa deja cum se tratează afecțiunea de care suferea Dobby.

Imaginile de tip „înainte și după” publicate de organizație surprind o transformare impresionantă: de la un câine bolnav și vulnerabil, la unul activ, cu o expresie și comportament complet schimbate, totul datorită îngrijirii și iubirii primite.

Dobby și-a schimbat viața după ce a fost adoptată

Și pentru ca viața cățelușei să se schimbe complet, ea a primit și un nou nume – Misty. Și-a petrecut prima noapte acasă la Haily sărind și jucându-se, semn clar că se simțea bine în noua sa casă.

Astăzi, sănătatea lui Misty s-a îmbunătățit semnificativ. Greutatea ei se îmbunătățește constant și, în sfârșit, mănâncă ca un cățeluș normal, iar blănița începe să îi crească, scoțând în evidență cât de frumoasă este de fapt, dincolo de traumele trăite.

Reprezentanții organizației subliniază că povestea lui Dobby nu este un caz izolat, ci un exemplu al impactului pe care îl pot avea intervențiile rapide și îngrijirea corespunzătoare în salvarea animalelor abuzate sau neglijate timp îndelungat.

Citește și:

  • Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

    Vezi toate articolele

sursa foto: colaj, humaneworld.org

By Raluca Alexe

Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *